Când vor începe bucureștenii să circule cu metroul pe tronsonul Universitate-Drumul Taberei

Când vor începe bucureștenii să circule cu metroul pe tronsonul Universitate-Drumul Taberei
Publicat: 20/11/2012, 15:07
Actualizat: 22/03/2019, 23:52

Bucureștenii vor începe să circule cu metroul pe tronsonul Universitate-Drumul Taberei începând din anul 2015 sau, cel târziu, din anul 2016. Lucrările de structură ale acestui tronson sunt întârziate cu aproximativ 10 luni, dar vor fi finalizate în 2015, conform declaraților lui Gabriel Mocanu, director de investiții al Metrorex, informează Agerpres.

Întârzierile au fost din cauza constructorului, dar și problemelor întâmplinate în cazul expropierilor și lipsei de fonduri, după cum a mai explicat Mocanu în cadrul unei vizite pe șantierul de metrou din Drumul Taberei .

Directorul de investiții al Metrorex a mai adăugat că speră ca anul viitor să dispună de cele 500 de milioane de lei necesare pentru desfășurarea lucrărilor de construcție, dar și că în prima lună a lui 2013 vor începe săpăturile, care vor fi realizate cu două freze, și se vor achita facturile restante către constructor.

Lucrările la Magistrala 5 de metrou (Universitate – Pantelimon) vor începe anul viitor și vor se vor finaliza în anul 2016. Trei ani mai târziu va fi inaugurat și tronsonul către Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni și tronsonul Parc Bazilescu – Lac Străulești.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Ultimele imagini cu micuța Raisa în viață. Ce au surprins camerele de supraveghere pe 27...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Imposibil pentru toți cei care locuiesc la BLOC. Ordinul UE devine lege în România
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Coreea de Nord a lansat peste 150 de baloane cu gunoaie în Sud
×